Peste 150 de jandarmi şi opt câini de serviciu din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre ACS Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti care se va disputa sâmbătă 7 noiembrie, pe stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara, începând cu ora 20.30.
Plutonier major Nicolae Bocâncă, PR Jandarmeria Timişoara, a explicat că accesul spectatorilor în incinta arenei se va face începând cu ora 18.30 pe bază de bilete, policarduri şi invitaţii. Vor fi deschise 11 porţi, după cum urmează: Tribuna I – C, D, E, F, G, Tribuna II – L,M,N. Peluza Sud – I, H şi Peluza Nord – poarta P.
Pentru a evita aglomeraţia în jurul porţilor de intrare în arena sportivă, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. Partida se încadrează în categoria meciurilor cu grad mediu de risc. Clubul Dinamo nu organizează deplasarea suporterilor proprii la Timişoara.
INFORMAŢII ŞI RECOMANDĂRI PENTRU SPECTATORI:
Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator. Accesul auto în zona stadionului „Dan Păltinişanu” este interzis în totalitate. Servirea băuturilor alcoolice la societăţile comerciale din zona stadionului va fi restricţionată între orele 17.00 – 23.00.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să deţină sau să introducă în stadion astfel de obiecte.
De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la această competiţie sportivă. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.
Gh. M.