Pericolul major al dublei calități a produselor, în dezbatere la Bruxelles. Vicepreședinta IMCO, Maria Grapini: “Cerem noului comisar modificarea Directivei!”

Pericolul major al dublei calități a produselor, în dezbatere la Bruxelles. Vicepreședinta IMCO, Maria Grapini: “Cerem noului comisar modificarea Directivei!”

- in Locale, Social, Stiri
0

Maria Grapini, vicepreședinta Comisiei Piața Internă și Protecția Consumatorului (IMCO), a girat, miercuri, 6 noiembrie, o dezbatere pe subiectul pe care l-a deschis în urmă cu trei ani, în sprijinul consumatorilor din Est, dezavantajați vizibil în raport cu cei din Vest: dubla calitate a produselor în Piața Internă a Uniunii Europene. Au fost prezenți membri ai Comisiei IMCO și organizații europene pentru consumatori.

Presiunile permanente și intervențiile publice avute de către Maria Grapini, căreia i s-au alăturat și alți europarlamentari din PE, dezbaterile organizate, toate au generat crearea unei directive privind calitatea dublă a produselor.

Acum, vicepreședinta Comisiei IMCO, Maria Grapini, a sugerat o conferință imediată cu echipa Comisiei IMCO si mai multe organizații, înainte de alegerea comisarului pentru Piața internă, pentru ca ulterior să se solicite oficial o nouă directivă privind calitatea dublă a produselor, care să atingă toate aspectele sensibile ale acestui subiect.

Am făcut eforturi pentru o directivă complexă și am obținut-o, dar există încă multe excepții. Calitatea dublă este de neacceptat și mă voi lupta pentru acest obiectiv, ca și până acum. Propun să cerem noului comisar european pe domeniu implicarea în modificarea Directivei pe care am obținut-o cu greu în mandatul trecut și care a fost un prim pas de recunoaștere a dublei calități a produselor. Mai mult, excepțiile prevăzute în Directivă trebuie eliminate!”, a declarat, miercuri, la Bruxelles, Maria Grapini.

În sprijinul obținerii unei directive ferme și echitabile stau studii de piață care indică, fără dubii, prezența produselor cu dublă calitate, în numeroase state ale Uniunii Europene, calitatea inferioară semnalându-se îndeosebi în cele estice.

Maria Grapini: “Directiva privind echipamentele radio este o prioritate pentru IMCO!

În opinia lui Grapini, această directivă reprezintă o prioritate europeană pentru că reglementează un domeniu de care am ajuns să fim aproape în totalitate dependenți.

Directiva privind echipamentele radio a fost adoptată în Parlamentul European, în anul 2014 și revizuiește o directivă din 1999. Ea stabilește cerințele pentru echipamentele radio (televizoare, telefoane mobile, wi-fi, bluetooth etc.) privind siguranța,protecția sănătății și compatibilitatea electromagnetică, cu prevederi clare pe care trebuie să le respecte anumite categorii de echipamente radio. Categoriile la care se aplică fiecare cerință trebuie specificate în acte delegate.

Membrii IMCO au discutat, miercuri, chestiunea timpului de control legislativ privind implementarea Directivei în cauză.

Directiva privind echipamentele radio este o prioritate pentru IMCO! Scopul sesiunii de control legislativ este de a examina Comisia cu privire la procesul de punere în aplicare a Directivei privind echipamentele radio, urmărind în special progresul în adoptarea acestor acte delegate. În prezent, Comisia IMCO lucrează la trei acte delegate cu privire la încărcătoare comune, cerințele de confidențialitate și garanțiile împotriva fraudei pentru echipamentele conectate la internet și încărcări de software pe echipamente radio”, a transmis, de la Bruxelles, vicepreședinta Comisiei IMCO, Maria Grapini.

Europarlamentarul a mai precizat că cerințele atinse astăzi – extins: echipamentele radio să funcționeze cu „încărcătoare comune”, echipamentele și articolele de purtat conectate la internet să protejeze datele cu caracter personal și confidențialitatea și să le protejeze împotriva fraudei, respectiv cerința conform căreia echipamentele radio trebuie să permită încărcarea de software numai atât timp cât combinarea echipamentelor radio și software-ul nou rămâne conformă cu Directiva – sunt de un real ajutor în luarea deciziilor ulterioare unitare, la nivel de Uniune.
Gh. M.