Percheziții în Timiș, la indivizi care făceau trafic de persoane, de minori și proxenetism: victimele, racolate prin metoda “lover boy”

Percheziții în Timiș, la indivizi care făceau trafic de persoane, de minori și proxenetism: victimele, racolate prin metoda “lover boy”

- in Eveniment, Locale, Slider, Stiri
0
viol copil

23 de persoane au fost săltate, în această dimineață, de mascați. Potrivit unui comunicat de presă transmis de DIICOT, sunt efectuate 23 de percheziții domiciliare în județele Timiș, Dâmbovița, Argeș și Ilfov cu scopul destructurării unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

Potrivit anchetatorilor, grupul a fost constituit începând cu anul 2013. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că victimele au fost atrase de stilul de viață opulent al membrilor grupului, fiind racolate prin metoda ”lover boy” încă din perioada minoratului, din medii defavorizate, familii cu venituri mici sau dezorganizate.

Apoi, victimele erau exploatate în România, iar după împlinirea vârstei de 18 ani, erau exploatate sexual în țări precum Irlanda, Marea Britanie și Germania. “Tinerelor li se promitea faptul că banii obținuți din practicarea prostituției vor fi investiți în case și mașini pe care le vor avea împreună cu partenerii lor de viață, membri ai grupului infracțional organizat, însă de cele mai multe ori aceștia racolau și alte tinere pe care le exploatau sexual pe teritoriul Irlandei sau a altor țări, sub atenta supraveghere a membrilor grupului. Întrucât membrii grupului au evitat să își achiziționeze bunuri în nume personal, de cele mai multe ori aceștia le-au înregistrat în numele tinerelor pe care le exploatau sexual, pentru a le câștiga încrederea. Totuși, în permanență suspecții își exercitau controlul asupra victimelor, în fapt fiind adevărații beneficiari ai bunurilor“, se arată în comunicatul de presă transmis de DIICOT.

În urmă cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că grupul infracțional era organizat pe baza principiului subordonării ierarhice. Astfel, un soț și o soție erau liderii segmentului care funcționa în Irlanda, un alt suspect, liderul segmentului care funcționa în Germania, iar un alt membru al grupului își desfășura activitatea pe teritoriul Angliei.

La sediul DIICOT vor fi aduse pentru a fi audiate 46 de persoane.