În ultima zi a anului trecut, polițiștii timișeni au desfășurat activități privind prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice, fiind confiscate mai multe articole pirotehnice.
Astfel, în 31 decembrie 2024, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Jebel au desfășurat activități de verificare și prevenire privind respectarea legislației în domeniul materialelor explozive.
“În urma acestor activități, polițiștii au identificat un bărbat, angajat al unei societăți comerciale, în localitatea Ghilad, care a desfășurat un joc de artificii din categoriile F3 și F4 fără a avea avizele necesare, încălcând prevederile legale. În urma celor constatate, polițiștii au aplicat societății comerciale, prin reprezentantul său legal, o amendă contravențională în valoare de 12.000 de lei, conform art. 34 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materialelor explozive“, a transmis IPJ Timiș.
Tot în 31 decembrie, polițiștii din Lugoj au făcut trei percheziții domiciliare la persoane bănuite de comercializarea, pe rețelele sociale, pentru publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
“În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat peste 100 de articole pirotehnice din categoriile P1 și F2, deținute fără respectarea prevederilor legale, care urmau să fie comercializate către persoane neautorizate. Articolele pirotehnice identificate au fost ridicate în vederea scoaterii din circuitul civil, iar în cauză, o femeie în vârstă de 51 de ani și fiul acesteia în vârstă de 26 de ani au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Lugoj în vederea audierii, cercetările continuând pentru stabilirea tuturor participanților și împrejurărilor în ceea ce privește achiziționarea articolelor pirotehnice și distribuirea acestora către publicul larg“, a mai transmis IPJ Timiș.
1 Comment
Petre
Au luat măsuri la dracu,n-au făcut nimic, poliția inexistentă autoritățile inexistente,in piața din Lugoj țigani îți bagă petarde pe gât ziua în amiaza mare, numai vorbiți prostii