Patru zile de distracție! Începe Gărâna Jazz Festival

Patru zile de distracție! Începe Gărâna Jazz Festival

Iubitorii de jazz din întreaga țară, și nu numai, sunt așteptați în județul Caraș-Severin. De joi, 7 iulie, și până duminică, 10 iulie, se desfășoară cea de-a XXVI-a ediție a Gărâna Jazz Festival, în două dintre cele mai primitoare locuri din Semenic.

Organizatorii au pregătit în acest an două scene, cea principală din Poiana Lupului, la Gărâna, și Experimental Stage Empowered by UniCredit Bank în Biserica Catolică din Văliug. Pe aceste scene se vor desfășura, de-a lungul a patru zile, 27 de concerte, trei proiecții de film și o lansare de album. De asemenea, publicul de la Gărâna Jazz Festival va avea ocazia să se delecteze cu improvizații uluitoare și să se bucure de energia creativă și virtuozitatea unora dintre cei mai valoroși muzicieni jazz ai momentului.

Pentru Ediția a XXVI-a avem, în premieră, trei seri dedicate jazzului din Norvegia (joi, 7 iulie), Finlanda (vineri, 8 iulie) și Suedia (sâmbătă, 9 iulie). Muzicienii legendari nu lipsesc nici anul acesta de pe scena noastră: Charles Lloyd, aflat în ultimul său turneu european, inovatorii Bill Frisell și Frank Gambale. Concertul celebrei trupe britanice Soft Machine, de duminică, 10 iulie, este așteptat ca evenimentul anului în România de către fani și critici muzicali. Line-up-ul mai cuprinde proiectele extraordinarilor Eivind Aarset, Michael Wollny, Émile Parisien, Liv Warfield, Svante Henryson, Per Mathisen, Vincent Courtois, Kari Ikonen și Magnus Öström. Mult așteptați de public sunt Håkon Kornstad Trio și Mathias Eick Quintet, în timp ce Charley Rose Trio, Alexi Tuomarila Trio, Arne Jansen Trio, Verneri Pohjola Quartet, Alexandre Herer Nunataq, Ciśnienie și AdHd suntem convinși că vor fi revelațiile festivalului pentru mulți dintre melomani. Printre atâtea nume consacrate avem pregătit și un debut: tânăra cântăreață Eva Maria Gârlea va evolua pentru prima oară într-un festival de jazz”, transmit organizatorii.

De asemenea, Gărâna Jazz Festival organizează și în acest an Romanian Jazz Meeting. Romanian Jazz Meeting îi reunește pe unii dintre cei mai buni muzicieni jazz români, în principal pe Experimental Stage de la Biserica Catolică din Văliug, de vineri până duminică, de la ora 11.00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *