Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit, duminică după-amiază, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ieșirea de pe autostrada A1 pe DN 7, unde a fost semnalat un accident rutier. Două mașini s-au ciocnit violent, iar patru persoane au fost rănite.
Pentru misiune au fost alocate și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
“La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate 2 autoturisme, rezultând rănirea a 4 persoane. Acestea au fost evaluate, au primit primul ajutor la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalele din Orăștie (2 victime), Deva ( 1 victimă) și Hunedoara (1 victimă), pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate“, a transmis ISU Hunedoara.
Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.