Anunț important pentru șoferi. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că pasajul ce leagă aeroportul de drumul spre Remetea Mare va fi închis timp de două luni și jumătate. De vină sunt lucrările de pe șantierul centurii de sud a Timișoarei, care au ajuns la intersecția cu centura de nord a orașului.
„Pentru continuarea lucrărilor la joncțiunea variantei de ocolire Timișoara Sud cu varianta de ocolire Timișoara Nord, începând cu data de 14 septembrie, se închide circulația pe breteaua de urcare de pe DN 6 pe șoseaua de centură existentă, respectiv pe breteaua de coborâre de pe centură spre Remetea Mare/Lugoj. Circulația pe relația Timișoara – centură și centură – Lugoj se va face prin sensul giratoriu de la Remetea Mare / Holver sau prin sensul giratoriu de pe DN 6 / Ghiroda. Pe relația Lugoj/Remetea Mare – centură Timișoara, traficul se va desfășura normal”, a transmis DRDP Timișoara.
Circulația va fi închisă pe acest pasaj până la data de 30 noiembrie.
Conform reprezentanților instituției, lucrările la dezafectarea bretelelor se vor desfășura numai în timpul zilei, iar sectoarele de lucrări vor fi semnalizate atât ziua, cât și pe parcursul nopții.