Partidul Republican a început o serie de discuții cu toate forțele patriotice din România pentru pregătirea alegerile parlamentare și prezidențiale. Așadar, în următoarea perioadă, va analiza variantele de a avea un candidat propriu la alegerile prezidențiale sau de a sprijini un candidat în cadrul unei alianțe. De asemenea, se analizează și varianta listelor proprii pentru alegerile parlamentare.
“În acest an, românii și româncele merg la vot pentru unele din cele mai importante alegeri de după 1989. Aceste alegeri sunt despre lupta unei Românii democratice, care are de ales un parcurs istoric spre valorile occidentale ale libertății și respectării drepturilor omului. Partidul Republican a inițiat discuții cu toate forțele patriotice care au ca obiectiv să pună România și românii pe primul loc, înaintea oricăror interese potrivnice, din exterior sau din interior. Urmare a acestor întâlniri, Partidul Republican va evalua, prin consensul membrilor, variantele de a prezenta un candidat la alegerile prezidentiale, liste proprii la alegerile parlamentare sau de a încheia și sprijini un candidat al unei alianțe. Rezultatele acestor evaluări și deciziile luate vor fi prezentate public în data de 26 septembrie 2024“, a anunțat președintele Partidului Republican din România, Marian Cucșa.