Parlamentarii liberali de Timiș au promis că îi vor susține pe sindicaliștii Cartel ALFA în toate demersurile

Parlamentarii liberali de Timiș au promis că îi vor susține pe sindicaliștii Cartel ALFA în toate demersurile

- in Locale, Slider, Social, Stiri
0

Prima dintre întâlnirile pe care sindicaliștii de la Cartel ALFA, filiala Timiș și le doresc cu parlamentarii partidelor politice din vestul țării a avut loc vineri, la sediul PNL din Timișoara. Senatorul Alina Gorghiu, deputatul Pavel Popescu, dar și omul de afaceri Dumitru Dinulescu au fost prezenți la întâlnirea cu sindicaliștii președintelui Cartel ALFA Timiș, Corneliu Podoleanu. Liberalii au promis că problemele discutate vor ajunge în atenția conducerii naționale a PNL.

“La întâlnire din partea PNL Timiș a participat doamna senator Alina Gorghiu, domnul deputat Pavel Popescu, dar și un alt membru marcant încă de la înființare, domnul Dumitru Dinulescu, având dublă calitate – și de antreprenor autohton. Din partea UST au fost prezenți cinci delegați. În urma dezbaterii obiective pe marginea celor trei puncte anunțate s-au desprins următoarele. Legat de modificarea Legii Dialogului Social 62/2011 propunerea celor cinci confederații sindicale – cei prezenți au promis că vor susține în Parlament varianta confederațiilor sindicale. Una dintre propuneri venită de la UST filiala Timiș al CNS Cartel Alfa este legată de înființarea unui sindicat cu trei membri fondatori. La ora actuală în Legea Dialogului minimum este de 15. O a doua propunere a fost legată de obligativitatea existenței și reintroducerii la nivel național a contractului colectiv unic la nivel național, respectiv deblocarea celor sectoriale. Iar contractele colective de muncă la nivel de unitate să se aplice doar membrilor de sindicat, lucru ce funcționează și în alte state europene, de exemplu Polonia. Legat de al doilea subiect cei prezenți nu susțin transferul taxelor sociale de la angajator la angajat, atâta timp cât salariatul are de pierdut din efectele legislative colaterale. La punctul trei s-au adus în atenție anomalia de a nu se putea face negocieri în administrația locală cu sindicatele pe drepturi salariale. O a doua intervenție este legată de încălcarea legislației în domeniul autonomiei universitare la o universitate de prestigiu din Timișoara urmând să îi fie înmânată o adresă de informare senatorului Alina Gorghiu pentru a ajunge în atenția PNL național. Cu precizarea că va fi informată și administrația prezidențială de starea de fapt. Întâlnirea a fost una aplicată pentru ambele părți legată de legislația muncii, dialogului social și alte probleme cu care se confruntă lucrătorul român (taxe, impozite, dobânzi bănci, etc). PNL Timiș s-a exprimat că astfel de întâlniri trebuie să continue în direcția în care au început”, a declarat președintele Cartel ALFA Timiș, Corneliu Podoleanu. Vor urma întâlniri și cu parlamentarii: PSD, ALDE și PMP.