Parc intins pe patru hectare intr-o zona din Timisoara. Anuntul primarului Robu

Parc intins pe patru hectare intr-o zona din Timisoara. Anuntul primarului Robu

La Timișoara apare un nou parc. Primarul Nicolae Robu a anunțat, astăzi, că noua oază de verdeață va fi amenajată pe str. Nicolae Andreescu, lângă sediul STPT din zona Dâmbovița.

”Am identificat între timp un teren de aproape patru hectare care aparține Primăriei Municipiului Timișoara și unde vom amenaja un parc. Locul este extrem de potrivit pentru asta, terenul este pe str. Nicolae Andreesu, nr. 107 – 109, în prelungirea domeniului STPT din acea parte a orașului. Vom amenaja acolo un parc, dar un parc focalizat pe vegetație verde, pe copaci, iarbă, arbuști și nu unul cu aranjamente florale, așa cum l-am făcut pe cel din zona centrală, Parcul Central inaugurat recent sau cum am făcut Parcul Justiției”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Potrivit edilului, în parc va fi amenajată și o zonă pentru sport, formată dintr-un teren de minifotbal, baschet și handbal, două terenuri de tenis și un complex cu aparate de fitness în aer liber. Și pentru copii va fi pregătit un loc special de joacă, iar în zonă va fi amenajat și un ochi cu apă, un labirint vegetal și alei pentru promenadă și pentru bicicliști.

Noul parc ar urma să fie funcțional, potrivit estimărilor făcute de  primarul Nicolae Robu, anul viitor, lucrările urmând a fi executate în doar câteva luni. O primă intervenție trebuie să fie de asanare. Tot ce merită să fie păstrat, evident că va fi păstrat, dar este și stufăriș, nu poate nimeni pretinde să fie păstrat așa, unde s-a nimerit să apară el, a detaliat Robu.