(P) Nicolae Istrat, candidat la Camera Deputaților din partea ALDE Timiș: “Nu voi repeta aceleași greșeli ce s-au făcut până acum”

(P) Nicolae Istrat, candidat la Camera Deputaților din partea ALDE Timiș: “Nu voi repeta aceleași greșeli ce s-au făcut până acum”

- in Locale, Politica, Stiri
0

Probabil mulți mă cunoașteți din activitatea de zeci de ani pe care mi-am desfășurat-o cu onoare și corectitudine ca ofițer de poliție în cadrul Poliției Rutiere Timiș. În tot acest timp, am întâlnit sute de oameni cu care am avut ocazia să stau de vorbă, pe unii chiar să îi cunosc foarte bine. Munca mea presupunea, printre altele, și o bună comunicare cu oamenii.

În activitatea profesională am insistat foarte mult pe partea de educație și prevenție rutieră pentru că mi se pare deosebit de important să fii informat și să poți preveni întâmplările neplăcute.

La fel de important mi se pare și ca forurile legislative și executive din conducerea unei țări să fie formate din oameni cu o educație și o profesie ireproșabile, cu un trecut nepătat, și care să poată aduce plus valoare bunului mers al României, prevenind astfel multe lucruri nefastecare ar putea să se întâmple dacă nu am interveni și nu ne-am implica.

Nu întâmplător a fost faptul că am cunoscut și am lucrat cu atâția oameni care mi-au transmis și multă energie pozitivă, dar și multe nemulțumiri, bariere și lipsă de consultare din partea celor care ne conduc. În 2005, am absolvit un master în Sociologia Instituţiilor Politice şi Administrative la Universitatea de Vest din Timișoara, formare care m-a ajutat să înțeleg multe lucruri care la noi, deși ar trebui să funcționeze normal, nu funcționează așa. Să faci reforme de dragul reformelor într-un sistem deja bulversat de prea multe schimbări este total distructiv, de aceea consider că orice schimbare legală trebuie să survină după o consultare publică cu cetățenii dar și una cu experți în domeniul respectiv și să nu mai fie atinsă după aceea cel puțin zece ani!

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care mi-am spus că e momentul să mă implic pentru binele nostru, al tuturor. Lucru pentru care mă simt pregătit. Am ales ALDE pentru că obiectivele acestei formațiuni politice rezonează cu valorile și principiile mele de viață și cred că acest lucru este valabil și pentru mulți dintre voi. În plus, este unicul partid din România în care am văzut că li se dă încredere și susținere totală tinerilor, iar asta mă bucură. Consider că generația noastră are multe de învățat de la ei iar ei, la rândul lor, din experiența noastră de până acum. E un fel de împletire frumoasă între două generații care fac echipă pentru același obiectiv: să redea România românilor!

Îmi iau angajamentul în fața voastră că, dacă voi ajunge deputat în Parlamentul României, nu voi repeta aceleași greșeli ce s-au făcut până acum pentru că am învățat din ele, ci îmi voi da tot interesul pentru binele nostru, al tuturor. Sunt absolvent al Facultății de Drept din cadrul Univerității de Vest din Timișoara și vreau să mă implic pentru a ni se face dreptate, pentru a nu ne mai fi încălcate drepturile și pentru a avea un trai mai bun, în normalitate. Am încredere că încă se mai poate face ceva în acest sens!

Nicolae Istrat – candidat la Camera Deputaților din partea ALDE Timiș

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *