Orza sare în apărarea primarului Timișoarei. Piața Libertății fără vegetație este un compromis al fostei administrații!

Orza sare în apărarea primarului Timișoarei. Piața Libertății fără vegetație este un compromis al fostei administrații!

- in Locale, Politica, Slider
0

Consilierul local independent Adrian Orza sare în apărarea fostului său adversar politic, liberalul Nicolae Robu. Greșeala în urma căreia Piața Libertății a fost refăcută, dar vegetația lipsește cu desăvârșire, nu avea cum să fie comisă de actuala administrație. Proiectul a fost depus chiar înainte de alegeri.

„Nu sunt de acord cu piețele minerale, cele fără vegetație, dar trebuie să admit că domnul Robu nu merită toate criticile aduse pentru că nu are legătură cu proiectul respectiv. Problema de fond a fost faptul că așa s-a depus proiectul. Foarte multă lume și pe bună dreptate s-a obișnuit cu forma inițială, și eu, repet, sunt un fan al vegetației. Totuși aspectul pieței poate fi corectat cu un mobilier stradal bine pus la punct”, a declarat Adi Orza.

Declarația poate părea surpinzătoare având în vedere că Adrian Orza a fost principalul contracandidat al edilului Timișoarei, Nicolae Robu la alegerile din 2012. Dacă legea electorală nu ar fi fost modificată, Orza și Robu ar fi trebuit să se dueleze în al doilea tur de scrutin.

„Documentația pentru licitație a fost depusă în 3 mai 2012. După calculele de atunci lucările trebuiau să înceapă la sfârșitul lui 2012, din păcate au început un an mai târziu. Așa s-a decis atunci. Direcția de mediu a primăriei a avut diverse discuții cu cei de la dezvoltare și pe presiunea momentului, legate de riscul pierderii finanțărilor, s-a acceptat în final forma asta de piață minerală. Direcția de mediu nu a fost adepta unei astfel de idei, dar a prevalat poziția celor de la Dezvoltare”, a mai spus Orza.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *