Ordonanța Militară 5 a fost emisă luni seara după ce România a depășit 2000 de infectări cu noul coronavirus. Ministrul de Interne, Marcel Vela a anunțat că se prelungește suspendarea zborurilor cu în 14 zile spre și dinspre Italia și Spania, dar și că cei care părăsesc locil în care au fost carantinate vor suporta cheltuielile și se vor avea dosar penal.
Ordonanța Militară 5
Art. 1 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie, ora 18,
(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 6 aprilie.
(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.
Art. 2 – (1) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este abilitat să asigure aplicarea și respectarea prevederilor art. 1 din prezenta ordonanță militară.
(2) Nerespectarea măsurii prevăzute la art.1 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituției prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 3 – (1) Alineatele (1) și (2) ale articolului 3 din Ordonanța militară nr.4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.257 din 29 martie 2020, se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii.
(2) Persoanele care nu respectă condițiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracțiune.”
Art. 4 – Prevederile art. 4 din Ordonanța militară nr.4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.257 din 29 martie 2020, nu se aplică:
a) piloților de aeronave și personalului navigant care zboară înspre și dinspre zone aflate sub incidența codului „zonă galbenă” sau fără risc epidemiologic;
b) piloților de aeronave și personalului navigant care zboară înspre și dinspre zone aflate sub incidența codului „zonă roșie” sau cu risc epidemiologic, care nu coboară din aeronave între zboruri, sau poartă echipament de protecție (combinezon, mănuși, ochelari, mască), dacă între zboruri coboară din aeronavă.
Art. 5 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.
Luni seara erau confirmate 2.109 cu noul coronavirus, 209 vindecați și 65 decese.