La Timişoara a debutat, miercuri, primul Simpozion Internaţional “Clasic şi modern în endourologie”. Clinica de Urologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” Timişoara, recunoscută pe plan naţional şi internațional ca și centru de training în endourologie, continuă tradiţia manifestărilor ştiinţifice în domeniu.
Preşedinte de onoare al simpozionului este Ioanel Sinescu, preşedintele Asociaţiei Române de Urologie. Sunt invitate personalităţi de marcă ale urologiei naţionale şi la nivel mondial: doctorul Gheorghe Bumbu (Oradea), doctorul Ioan Coman (Cluj Napoca), doctorul Petrișor Geavlete (Bucureşti), doctorul Rucsandra Manu (Bucuresti), doctorul Orsoya Martha (Târgu Mureş), Giampaolo Bianchi (Modena, Italia), Noor Buchholz (Londra, Marea Britanie), Joachim Dörsam (Nürnberg, Germania), Andras Hoznek (Paris, Franţa), Rolf Muschter (Rotenburg, Germania), David Tolley (Edinburgh, Marea Britanie), Burak Turna (Izmir, Turcia).
Viorel Bucuraş, şeful Clinicii de Urologie, a explicat că simpozionul se desfăşoară în saloanele Hotelului Timişoara, până vineri, 19 septembrie, între orele 8.30 şi 17, şi va consta în expuneri “State of the art”, mese rotunde, dezbateri şi, ceea ce este cel mai important, operaţii endoscopice urologice transmise în direct din sălile de operaţie ale Clinicii Urologice, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara. Patologia abordată cuprinde afecţiunile prostatei, tumorile vezicii urinare şi litiaza reno-ureterală. Intervenţiile chirurgicale minim invazive vor fi efectuate de specialişti români şi străini, cu aparatură de ultimă oră.