Operaţii ale malformaţiilor maxilo-faciale la copii transmise live, la Timişoara

Operaţii ale malformaţiilor maxilo-faciale la copii transmise live, la Timişoara

- in Locale, Sanatate
0

În perioada 27 -28 noiembrie, la Hotelul Timişoara, Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, din cadrul Spitalului “Louis Ţurcanu” Timişoara, organizează sub egida Universităţii de Medicină Timişoara un seminar despre malformaţiile maxilo-faciale la copii. Prof. dr. Eugen Boia, şeful clinicii, a explicat că evenimentul este o premieră pentru zona de vest şi sunt invitaţi specialişti în Chirurgie Pediatrică şi Maxilo-Facială şi chirurgi plasticieni din România, dar şi din Olanda, India sau Bulgaria. Manifestarea se bucură de un interes deosebit, deoarece, pe lângă prelegerile susţinute de specialişti la un înalt nivel academic au loc şi 15 operaţii cu transmitere directă, în sălile de la Hotelul Timişoara. “Acest lucru îi bucură foarte mult pe participanţi. Astfel se îmbină teoria cu practica. Eu sunt foarte încântat că am reuşit să adun la Timişoara un grup de lucru de medici specialişti interesaţi de această problemă, care are un impact deosebit asupra creşterii şi dezvoltării copilului, în cazul în care malformaţiile nu sunt rezolvate cum trebuie. Ne bucurăm că şi Timişoara se află pe harta chirurgiei malformaţiilor faciale şi craniene. Nu incidenţa ridică probleme, ci aspectele morfologice, funcţionale, psihologice şi estetice, din regiunea feţei şi gâtului, două zone de mare impact asupra aspectului fizic al copiilor şi al omului în general. Pentru a fi vindecate cu succes e nevoie de o colaborare multidisciplinară, multe specialităţi contribuie la rezolvarea completă a malformaţiilor”, a explicat prof. univ. dr. Eugen Boia, preşedintele Comitetului de Organizare. “Este nevoie de multă informaţie şi de multă practică, trebuie învăţat permanent, pentru a trata cu succes aceşti copii. Dorinţa mea este să îi pot învăţa pe medicii români cu ceea ce eu ştiu, să îmi împărtăşesc din experienţa mea. Suntem în Uniunea Europeană şi trebuie să ne ajutăm unii pe alţii”, a declarat prof. dr. Leo Schultz Kool, din Olanda.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *