Operație dificilă realizată cu succes, la Spitalul Militar Timișoara

Operație dificilă realizată cu succes, la Spitalul Militar Timișoara

- in Locale, Sanatate, Stiri
0

O tumoră de dimensiune mare a fost extirpată laparoscopic de către o echipă condusă de dr. Andrei Mărginean. Intervenția chirurgicală pentru neoplasm sigmoidian a presupus rezecția sigmoidiană cu anastomoză mecanică colorectală laparoscopică. Operația a avut loc săptămăna trecută la un pacient de 67 de ani.

Procedura este una minim invazivă și sunt practicate patru mici incizii la nivelul abdomenului. Timpul de recuperare este rapid, pacientul mobilizându-se încă din ziua operației, iar tranzitul intestinal este prezent din prima zi, postoperator. Tumora a fost de dimensiune mare, stenozând aproape complet lumenul intestinal. Doctorul Andrei Mărginean a efectuat această intervenție în colaborare cu medicul chirurg Andrei Tomescu şi medicul anestezist dr Florin Negrea.

Pacientul, un bărbat de 67 de ani, s-a adresat Spitalului Clinic Militar “Dr. Victor Popescu” din Timişoara prin ambulatoriul de specialitate. Intervenția chirurgicală a fost de dificultate crescută şi poate fi considerată un succes medical, pacientul recuperându-se bine postoperator. Spitalul Militar din Timişoara e dotat cu turn performant de chirurgie laparoscopica, de ultimă generație, facilitând intervenția chirurgicală.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *