Polițiștii rutieriști au fost notificați vineri, 12 aprilie, în jurul orei 19:30, de către medicul de gardă al unui spital cu privire la prezența unui minor de 14 ani, adus pentru îngrijiri medicale în urma unui incident în care ar fi fost lovit de o mașină în timp ce se deplasa cu bicicleta pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Timișoara, ulterior șoferul autoturismului părăsind locului faptei.
Conform IPJ Timiș, în urma investigațiilor efectuate, sâmbătă, 13 aprilie, polițiștii Biroului Rutier au reușit identificarea mașinii implicate în accident, la volanul căruia se afla o tânără de 23 de ani, din Târgu Jiu, bănuită de comiterea faptei.
De asemenea, polițiștii au descoperit că tânăra de 23 de ani, avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, luni, 15 aprilie, tânăra a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locul accidentului și conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.