O nouă tură de stropiri împotriva țânțarilor, pe domeniul public al Timișoarei

O nouă tură de stropiri împotriva țânțarilor, pe domeniul public al Timișoarei

- in Administratie, Locale, Stiri
0

Primăria Timișoara reia dezinsecția cu scopul combaterii țânțarilor și a larvelor acestora, pe domeniul public al orașului. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 3 – 10 iunie, în funcție de condițiile meteo. Tratamentele vor fi efectuate terestru, între orele 21.00 – 6.00.

Vă rugăm să evitați zonele de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţiile, pentru a elimina eventualele incidente neplăcute. Stropirile se efectuează în parcuri, locuri de joacă, pe malurile Begăi și în zona bălților, pe o suprafață cumulată de peste 2 milioane de metri pătrați. Totodată, recomandăm apicultorilor ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv să scoată stupii în afara ariei de stropire. Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător”, a transmis Primăria Timișoara.

Municipalitatea efectuează aceste acțiuni de dezinsecție pe domeniul public, care reprezintă a 13-a parte din totalul suprafeței orașului. Proprietarilor le revine responsabilitatea de a efectua acțiuni similare de dezinsecție, pe domeniul privat care le aparține, pentru a asigura combaterea eficientă a insectelor.

Nerespectarea obligaţiilor se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv între 1.000 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice.

În luna mai, Primăria Municipiului Timișoara a efectuat și o acțiune aeriană de dezinsecție, pentru rezultate mai bune în combaterea țânțarilor și a larvelor acestora”, a informat instituția.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *