O nouă sesiune de cursuri pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie, la Mitropolia Banatului

O nouă sesiune de cursuri pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie, la Mitropolia Banatului

- in Educatie, Locale, Stiri
0

În Mitropolia Banatului a început săptămâna aceasta o nouă sesiune de cursuri pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie (definitivat şi gradul II). La această sesiune s-au înscris 17 preoți.

Evenimentul a debutat în Sala Festivă a Centrului Eparhial, unde preoții s-au întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului și cu părinții profesori.

La această serie a cursurilor pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical participă candidaţi din eparhiile Timişoarei, Aradului şi Caransebeşului. Timp de două săptămâni, cursurile vor fi ţinute de către cadre didactice universitare de la toate cele trei Facultăţi de Teologie din cuprinsul Mitropoliei Banatului.

Sesiunea pentru obţinerea gradelor profesionale se va finaliza printr-un examen, în ziua de 26 septembrie, constând din două probe la cunoştinţele teologice inter-disciplinare şi pastoral-misionare şi o probă orală din predică sau cateheză, liturgică şi administraţie parohială pentru definitivat şi două probe scrise de cunoştinţe teologice inter-disciplinare şi pastoral-misionare pentru gradul II. În conformitate cu Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod prin Hotărârea nr. 1199/2008 şi completată prin Hotărârea nr. 565/2017, se menţionează că obţinerea gradului definitiv este obligatorie pentru personalul clerical şi se obţine prin cursuri şi examene speciale de definitivare la minim 2 ani şi cel mult 5 ani de la titularizarea pe post, prin hirotonie. De asemenea, potrivit art. 125, alin 1 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, se arată că obţinerea gradelor profesionale (definitiv, II şi I) sunt obligatorii ca formă continuă de perfecţionare a pregătirii clerului.