O nouă pârtie de schi pentru iubitorii sporturilor de iarnă din Banat. Unde a fost deschisă

O nouă pârtie de schi pentru iubitorii sporturilor de iarnă din Banat. Unde a fost deschisă

- in Atractii Turistice in Banat, Locale, Slider, Stiri
0
straja

Veşti excelente pentru iubitorii sporturilor de iarnă din vestul ţării, şi nu numai. În staţiunea montană Straja din judeţul Hunedoara s-a deschis o nouă pârtie de schi. Este vorba despre una dedicată începătorilor, care a fost inaugurată astăzi. Cei care doresc să pătrundă tainele sporturilor albe au la dispoziţie şi o şcoală de schi cu 25 de monitori autorizaţi.

Noua pârtie de schi de numeşte “Baloo” şi este de dificultate minimă. Aceasta are o lungime de 100 metri pe care cei interesaţi pot învăţa să schieze, pe care se află două porţiuni plane şi o pantă uşoară.

“‘Baloo’ este locul ideal pentru cei care doresc să învețe să schieze sau să se dea cu placa. Pârtia are un baby schi care a fost deschis duminică, iar cei 25 de monitori de schi și snowboard vor sta la dispoziția turiștilor pe întreg sezonul de iarnă”, a declarat, pentru AGERPRES, Marius Fodoran, administratorul școlii de schi din Straja.

Astăzi, stratul de zăpadă în staţiunea Straja măsoară aproximativ 25 centimetri pe pârtii. În acest moment, se poate schia pe toate pârtiile, iar instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *