O nouă maternitate se va construi la Timișoara

O nouă maternitate se va construi la Timișoara

- in Actualitate, Locale, Sanatate, Stiri
0

O nouă maternitate care va avea 90 de paturi de ostretică-ginecologie, șase paturi de terapie intensivă și 30 de paturi de neonatologie va fi construită la Timișoara. Votul final pentru această investiție vitală pentru Timișoara și pentru zona de vest a fost dat săptămâna trecută la o reuniune la nivel înalt care a avut loc la Arad.

Este a doua informație extraordinar de importantă, chiar vitală, în decurs de o săptămână pentru sistemul de sănătate din Timișoara și partea de vest a țării. După anunțul prim-ministrului de săptămâna trecută că se finanțează construcția unui spital regional la Timișoara, acum, relația foarte bună dintre Consiliul Judedețean Timiș și Spitalul Județean se materializează prin construcția unei noi maternități?”, a declarat prof. univ. dr. Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara, luni 2 iulie, într-o conferință de presă ce a avut loc pe terenul din sptalele Casei Austria, afară, chiar în locul unde va prinde viață obiectivul.

Nu pot să nu fiu foarte încântat că o ideea pe care eu am vehiculat-o în urmă cu 9 ani, eram manager în 2008 -2009, acum a devenit realitate. Atunci prevedeam un termen de 10 ani pentru a putea să realizăm această investiție. În acest moment, avem ceva concret. Clinica nouă de ginecologie se va construi la Timișoara”, a concluzionat dr. Florin Bârsășteanu, prezent la conferința de luni.

Acest obiectiv este gestionat de CJT, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara și Clinica de Pediatrie de la Szeged. Valoarea proiectului este de 12 milioane de euro și se va implementa pe terenul CJT, în spatele Casei Austria din Timișoara. Inițiatorul și cel care a făcut demersurile prime de construcție a maternității a fost prof. Florin Bârsășteanu, fostul manager al Spitalului Județean Timișoara, în 2008 -2009, în urmă cu 9 ani. Acum cel care îl va implementa este prof. Marius Craina, actualul manager la Spitalului Județean Timișoara și, sper, și viitorul manager”, a explicat și Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș. Amintim că, în cele cele două clinici de ginecologie Bega și Odobescu din  Timișoara, au loc peste 6.000 de nașteri anual și funcționează în două clădiri istorice care însumează peste 200 de ani, împreună.

Gh. M.