O nouă licitație pentru închirierea spațiilor de la Bastion

O nouă licitație pentru închirierea spațiilor de la Bastion

- in Administratie, Locale, Stiri
0

Consiliul Județean Timiș organizează o licitație publică deschisă cu strigare pentru închirierea unor spații din imobilul ”Bastionul Theresia” din Timișoara.

Este vorba de următoarele spații, care pot avea ca destinație activități tip restaurant, bar și alte activități de servire a băuturilor, creație și interpretare artistică, informații și comunicații, intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare, activități profesionale, științifice și tehnice, cu excepția activităților veterinare, activități de servicii administrative și activități de servicii suport.

Corp A – spațiul A 5 – 222,09 mp + 57 mp teren aferent frontului

Corp A – spațiul A 6 – 211,65 mp + 54 mp teren aferent frontului

Corp B+C – spațiul B-C 7+1 – 379,27 mp + 168 mp teren aferent frontului

Corp C – spațiul C 6 – 384, 77 mp

Prețul de închiriere de la care va porni licitația, în funcție de spațiu, este între 36,23 lei și 36,57/mp/lună, fără TVA, iar cel pentru utilizarea terenului aferent frontului spațiilor, de la 87,4 lei/mp/lună, tot fără TVA.

“Am luat decizia de a organiza, cât mai rapid, licitația pentru închirierea spațiilor pe care Consiliul Județean Timiș le are disponibile la Bastion. După reabilitare prin fonduri europene, Bastionul Theresia oferă spații amenajate care pot fi închiriate conform legii pentru derularea de activități în domeniul turistic, cultural, de agrement și nu numai”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Licitația va avea loc în data de 24 mai 2018, la ora 10:00, la sediul Palatului Administrativ, Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 17 (Camera 310, et.3). Caietul de sarcini poate fi achiziționat la Camera 225, et. 2, iar înscrierea la licitaţie se poate face în perioada 8 mai – 23 mai 2018 inclusiv, între orele 9:00-14:00.

Ofertanţii vor depune, la sediul Consiliului Judeţean Timiş, cererea de înscriere la licitaţie însoţită de documentele prevăzute la punctul 5 din Caietul de sarcini. Spațiile pot fi vizitate de luni până vineri, între orele 10:00-13:00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *