O femeie de 44 de ani, pasageră într-un autoturism, a ajuns, joi după-amiază la spital, după un accident pe autostrada A1, între Lugoj – Timișoara.
Conform polițiștilor, un bărbat de 38 de ani a condus un autoturism pentru transport persoane pe Calea 1, sensul Lugoj – Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu un alt autoturism.
“În urma evenimentului a rezultat rănirea unei femei în vârstă de 44 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani. Aceasta a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate“, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.