Nu se mai urcă pe prima ușă a mijloacelor de transport în comun din Timișoara

Nu se mai urcă pe prima ușă a mijloacelor de transport în comun din Timișoara

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri
0

Anunț important din partea Societății de Transport Public din Timișoara. De luni, 16 martie, accesul în autobuze și troleibuze se va face doar pe ușile 2, 3 și 4, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Toate mijloacele de transport în comun sunt dezinfectate înainte de a ieși pe teren. De asemenea, acestea sunt dotate cu dozatoare cu dezinfectant.

Pentru siguranța călătorilor și șoferilor de pe liniile de autobuz și troleibuz ale Societății de Transport Public Timișoara, accesul în mijloacele de transport în comun se va face pe ușile 2, 3 și 4, cu excepția tramvaielor, începând cu data de 16 martie. Precizăm că toate mijloacele de transport în comun scoase în traseu sunt dezinfectate cu cloramină și igienizate, fiind dotate cu dozatoare cu dezinfectant“, transmit reprezentanții STPT.