Nu este obligatorie purtarea mastii in centrul Timisoarei, ci doar pe malurile Begai

Nu este obligatorie purtarea mastii in centrul Timisoarei, ci doar pe malurile Begai

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri
0

Primăria Timișoara a făcut publice deciziile luate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în această dimineață, privind zonele în care este obligatorie purtarea măștii de protecție pentru a preveni infecția cu noul coronavirus.

Astfel, potrivit reprezentanților instituției, masca trebuie purtată doar dacă vă plimbați pe malul Begăi, nu și în centrul istoric al Timișoarei, așa cum s-a vehiculat inițial.

Concret, purtarea măștii devine obligatorie pe malurile Begăi, de la Uzina de Apă până la Podul Modoș, pe ambele laturi ale cursului, în intervalul orar 17.00 – 21.00, în zilele lucrătoare, și 09.00 – 21.00, în weekend.

De asemenea, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a interzis cântăreții stradali pe str. Alba-Iulia și a fost instituită interdicția de a se organiza orice fel de evenimente pe această stradă. Asta în condițiile în care str. Alba-Iulia este una aglomerată.

Se recomandă cetățenilor ca atunci când constată în jurul lor, în aer liber, aglomerații conjuncturale, indiferent unde acest lucru s-ar întâmpla, să folosească masca pentru a se proteja“, scrie în hotărârea Consiliului Local pentru Situații de Urgență.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *