Craft se mută în interior. Dacă ești timișorean, cu siguranță ți-a plăcut să-ți petreci vara la înălțime, la terasa Craft Rooftop. Ei bine, începând de vineri, 13 octombrie, Craft se mută în interior.
Distracția e un mod de viață, socializarea e o condiție obligatorie iar vibrațiile pozitive sunt un cadou, iar, începând din această toamnă, te poți bucura de toate acestea și în sezonul rece.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 13 octombrie, începând cu ora 20:00, la aceeași locație din clădirea Modex. Seara specială va începe cu o masă pe cinste: toată echipa Craft a participat la crearea unui meniu cu totul special, cu ocazia acestui eveniment. În seara deschiderii, invitatul special Horia Brenciu va susține un concert unic care va marca oficial intrarea Craft Indoor în lifestyle-ul timișorean, urmat de un DJ playlist actual.
Ce au de gând în continuare oamenii din fruntea Craft?
“Să vă încânte cu preparate handmade, chiar în bucătăria lor, nectar de casă, bere craft, ice tea din fructe proaspete și toate celelalte ingrediente ale unor momente speciale. Faceți-le program prietenilor sâmbătă seara: vă așteptăm la deschiderea oficială”, îndeamnă organizatorii.
Gh. M.