Sezonul de iarnă aduce mai multe zboruri către București. Mai exact, din 28 octombrie atunci când intră în vigoare orarul de iarnă, vor fi introduse șase zboruri suplimentare Timișoara – București și retur. Patru zboruri suplimentare vor fi introduse de compania aeriană Ryanair, iar două zboruri sumplimentare de Tarom.
În prezent, compania Ryanair operează 12 zboruri săptămânale, câte două zboruri în zilele de luni, marți, miercuri, joi, vineri și duminică. Astfel, începând cu 28 octombrie, Ryanair va opera 16 zboruri săptămânale. Astfel, în zilele de luni și vineri vor fi operate câte 3 zboruri/zi, iar în celelalte zile (inclusiv sâmbăta), câte 2 zboruri/zi.
Compania aeriană Tarom va introduce două zboruri suplimentare, în zilele de miercuri și vineri, astfel încât va ajunge în timpul sezonului de iarnă la 28 de zboruri săptămânale.
”Destinația București este pe primul loc în topul celor mai căutate destinații din Timișoara, aproximativ 25% dintre pasagerii care călătoresc la sau spre Timișoara aleg această destinație. În primele 8 luni ale acestui an, 259.000 de pasageri au călătorit pe această rută, dintr-un total de 1.016.521 pasageri. Pe următoarele locuri se află destinațiile Bergamo, Munchen și Londra”, a declarat directorul aeroportului Timișoara, Daniel Idolu.
La cele 16 curse săptămânale puse la dispoziție de compania Ryanair, se vor adăuga cele 28 de curse săptămânale spre și dinspre București, oferite de compania Tarom, astfel că, în total, începând din octombrie vor fi disponibile 44 de curse săptămânale spre și dinspre București Otopeni, cu o frecvență între 5 zboruri pe zi (sâmbătă și duminică) și 8 zboruri pe zi (miercuri).
Companiile aeriene își rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor.
Orarul Curselor spre București, cu plecare din Timișoara – pe zile
Compania/zbor | LUNI | MARTI | MIERCURI | JOI | VINERI | SÂMBĂTĂ | DUMINICĂ |
TAROM/RO 610 | 5h45 | 5h45 | 5h45 | 5h45 | 5h45 | 5h45 | 5h45 |
TAROM/RO 602 | 8h30 | 8h30 | 8h30 | 8h30 | 8h30 | ||
RYANAIR/FR 435 | 8h35 | 8h35 | 8h35 | 8h35 | 8h35 | 8h35 | 8h35 |
TAROM/RO 606 | 11h45 | 11h45 | |||||
TAROM/RO 606 | 12h25 | 12h25 | 12h25 | ||||
RYANAIR/FR1954 | 12h45 | 12h45 | |||||
TAROM/RO 606 | 14h25 | 14h25 | |||||
TAROM/RO 612 | 15h20 | 15h20 | |||||
TAROM/RO 608 | 19h45 | 19h45 | 19h45 | 19h45 | 19h45 | 19h45 | 19h45 |
RYANAIR/FR 308 | 22h45 | 22h45 | 22h45 | 22h45 | 22h45 | 22h45 | 22h45 |
TOTAL | 7 | 6 | 8 | 6 | 7 | 5 | 5 |