Noi veşti cu privire la mall-ul din Calea Şagului: o parte din centrul comercial se DESCHIDE în această toamnă

Noi veşti cu privire la mall-ul din Calea Şagului: o parte din centrul comercial se DESCHIDE în această toamnă

- in Business, Slider
0
mall calea sagului

Lucrările la noul mall al Timişoarei, de pe Calea Şagului, avansează destul de rapid. Astfel, o parte din complexul compercial va fi deschisă chiar în această toamnă. Este vorba despre hipermarketul Carrefour şi magazinele adiacente din cadrul Shopping City Timişoara, care vor fi inaugurate în luna noiembrie a acestui an. Urmează ca zona de fashion şi divertisment să fie deschisă anul viitor, potrivit unui raport publicat la bursa din Londra de către fondul de investiţii sud-african NEPI, scrie Ziarul Financiar.
mall calea sagului

Noul mall al Timişoarei va avea o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 80.000 de metri pătraţi. Nu mai puţin de 80 de milioane de euro vor fi investiţi în realizarea complexului comercial din Calea Şagului. Principalul punct de atracţie al noului centru comercial va fi cinematograful dezvoltat de Cinema City Romania care, cu o capacitate totală de 2.400 de locuri şi o suprafaţă de 4000 mp, va deveni cel mai mare multiplex din afara Capitalei. Cinema-ul va cuprinde în total 14 săli digitale performante, dintre care o sală 4Dx, ce va include scaune hi-tech mobile şi efecte special sincronizate cu acţiunea de pe ecran.

Pe lângă Shopping City Timişoara, în capitala Banatului vor apărea încă două mall-uri, în perioada următoare, Timişoara Plaza şi Timişoara Centrum. Nici reprezentanţii Iulius Mall Timişoara nu se lasă mai prejos şi investesc 220 de milioane de euro în construirea unui proiect imobiliar în jurul centrului comercial.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *