Nicolae Robu, un populist de cursa lunga

Nicolae Robu, un populist de cursa lunga

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0

Primarul Timișoarei produce o nouă mostră de populism. O știre recentă arată că Nicolae Robu pozează, mai nou, în promotor al ciclismului în Timișoara. Asta după ce, în cele două mandate de primar nu a reușit să facă mai nimic în realizarea pistelor de bicicliști și chiar a declanașat o adevărată hărțuire a cicliștilor, încercând să le impună amenzi celor care circulă cu bicicletele în centrul orașului.

Mai mult, puținele piste care au fost realizate pe trotuarele orașului s-au dovedit a fi o improvizație tipic românească. Bicicliștii din Timișoara au criticat, cu diverse ocazii și pe bună dreptate, așa-zisele piste, realizate de primarul Robu prin trasarea unor dungi pe trotuarele orașului. Potrivit amatorilor de ciclism, aceste piste sunt nu doar improprii, dar și periculoase.

Așadar, putem spune, fără să greșim, că bilanțul primarului Robu în realizarea pistelor de bicicliști este un rateu pe linie. Iar acest lucru ridică un mare de semn de întrebare în legătură cu capacitatea edilului Timișoarei de a se ține de noua sa promisiune. Nu există nicio garanție că un primar care nu a mișcat mai nimic în realizarea pistelor de bicicliști timp de opt ani, va reuși să facă acum ceva concret pentru bicicliști pe ultima sută de metri. Dar acest lucru, se pare, că nu reprezintă o piedică pentru Nicolae Robu de a poza în promotor, fără acoperire, al ciclismului din zonă.

Biciclism în scop electoral

Populismul edilului Timișoarei se devoalează, însă, în toată splendoarea sa atunci când acesta lansează o invitație către primarii din zonă de a dezvolta o rețea periurbană pentru cicliști. Nicolae Robu știe că realizarea pistelor de bicicliști reprezintă un lux pentru acești primari, care nu prea au bani pentru realizarea altor proiecte importante de dezvoltare locală – asfaltări, canalizare, extinderea rețelei de gaze etc. Dar știind toate astea, Robu forțează realizarea propriului proiect. Care nu are suport, nici sursă de finanțare.

În aceste condiții, inițiativa lui Nicolae Robu nu este altceva decât o tentativă cinică de a-i minți pe cicliștii din Timișoara. Această tentativă grosolană de a-i duce de nas pe tinerii și pe susținătorii mersului cu bicicleta are o singură explicație – alegerile locale bat la ușă, iar Nicolae Robu este într-o competiție acerbă pentru un nou mandat de primar. Se pare că pentru câștigarea lui, actualul edil al Timișoarei ar fi în stare de orice. Inclusiv să se contrazică flagrant și să se acopere de ridicol, mizând pe memoria scurtă a alegătorilor și pe lipsa spiritiului critic.

Timișorenii și iubitorii mersului cu bicicleta au, într-adevăr nevoie de piste moderne pe care să se poată deplasa. Numai că cel care promovează această inițiativă, nu are legitimitatea necesară să o facă, fiind necredibil din toate punctele de vedere.

Sursa foto: debanat.ro