Nicolae Robu îi cere prefectului Mihai Ritivoiu să nu îl mai acopere pe Fritz

Nicolae Robu îi cere prefectului Mihai Ritivoiu să nu îl mai acopere pe Fritz

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0
Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu nu se lasă și vrea să știe dacă Dominic Fritz are sau nu domiciliul în Timișoara. Așa că i-a transmis prefectului PSD, Mihai Ritivoiu o scrisoare deschisă, la rugămintea unui timișorean care a făcut o solicitare pe Legea 544/2001, dar nu a primit niciun răspuns. Cetățeanul voia  să știe dacă Dominic Fritz îndeplinește, la ora actuală, condiția ca pe durata mandatului sa aibă domiciliul în unitatea administrativ-teritorială în cauză. Fritz nu ar fi avut dreptul nici măcar să candideze la alegeri dacă nu avea domiciliul la Timișoara…
Domnule Prefect,
Vă adresez prezenta scrisoare deschisă, la rugămintea unui concitadin, care v-a trimis pe e-mail o solicitare în baza Legii 544 / 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Neavând niciun feedback la demersul său și știind că subsemnatul m-am arătat public preocupat de subiectul solicitării sale, a făcut apel la mine să fac cunoscută situația creată, prin pagina mea de Facebook, care are aproape 70.000 de urmăritori.
Am optat să dau curs rugăminții celui în cauză, în formatul de scrisoare deschisă, cu reproducerea în ea a corpului e-mail-ului ce v-a fost transmis. Iată-l:
<Solicitare în baza Legii 544 / 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
Domnule Prefect,
Legea 115 / 2015, respectiv Codul Administrativ cer imperativ aleșilor locali -consilieri locali și primari- să aibă:
(1) la alegeri, pt a putea candida, respectiv
(2) după alegeri, pe toată durata mandatului, pt a putea exercita funcțiile respective,
domiciliul în unitatea administrativ-teritorială în cauză.
Vă rugăm să verificați îndeplinirea, la această oră, de către dl Dominic Samuel Fritz, a acestei condiții -domiciliul în Timișoara- și să ne comunicați în scris concluzia verificării.
Menționăm că solicitarea noastră este inspirată de faptul că pe declarația de căsătorie a d-lui Fritz, apărută în presă, dată în 05.08.2021, este tăiat cuvântul “domiciliu” și înlocuit cu cuvântul “reședință”. Ori, cele două noțiuni sunt esențialmente diferite sub aspect juridic, prin prisma drepturilor și obligațiilor pe care fiecare din ele le are asociate.
Dat fiind răspunsul pe care l-am văzut dat de Instituția Prefectului Timiș unui alt cetățean, la o solicitare în același spirit, menționăm, preventiv, că nu suntem interesați dacă dl Fritz și-a schimbat sau nu locuința, adresa de locuire, adresa de reședință etc și nici măcar dacă și-a schimbat domiciliul de la alegeri până în prezent, ci ne interesează strict dacă la ora actuală, dânsul are sau nu are domiciliul, în sens juridic, în Timișoara. În alți termeni, dacă are statut de cetățean german cu domiciliul în România, municipiul Timișoara.
Facem prezenta solicitare în baza Legii 544 / 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, considerând că dacă Primarul orașului are sau nu domiciliul în oraș este, având în vedere legile invocate, o informație de interes public.
Vă mulțumim.>
D-le Prefect, ca simplu cetățean al Timișoarei, îmi exprim încrederea că solicitarea în baza Legii 544 / 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public ce a condus la prezenta scrisoare deschisă va primi răspuns în termen și lipsit de echivoc“, scrie Nicolae Robu în scrisoarea deschisă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *