Nicolae Robu, cel care câștigă detașat alegerile pentru fotoliul de primar al Timișoarei, conform sondajului Sociopol făcut public la finalul săptămânii trecute, anunță că nu el l-a comandat. Se pare că sondajul provoacă insomnii atât în PNL, cât și în USR.
“DESPRE SONDAJUL CARE, CONSTAT, PROVOACĂ INSOMNII!
Sondajul este unul profesionist, făcut și asumat de SOCIOPOL
Desigur că cineva a comandat acest sondaj, dar NU SUNT EU ACELA și nici vreo altă persoană fizică (ceea ce înseamnă că e o structură, nu?); eu am fost informat că se face, dar n-am cunoscut perioada exactă de desfășurare și nici alte detalii (eșantion etc)
Eu n-am niciun amestec în rezultatele acestui sondaj! Și nici nu cunosc rațiunea pt care unele persoane apar în el -probabil, e una de natură sociologică-!
Am fost înștiințat că sondajul e gata și am avut o discuție cu dl Mirel Palada, liderul SOCIOPOL, prin care i-am cerut să mă asigure că rezultatele prezentate sunt reale, fără nici cea mai mică intervenție de cosmetizare, indiferent din partea cui. Am fost asigurat că așa este și îmi dau cuvântul de onoare că asigurările au fost foarte-foarte ferme!
Da, știu că pe unii îi trec fiorii că jaful, abuzurile, incompetența, clientelismul din primărie ar putea înceta, văzând rezultatele acestui sondaj și că Timișoara va redeveni ce-a fost și mai mult decât atât, fără ca ei -și nimeni!- să se regăsească la diversele conducte de supt, cum se întâmplă acum. Și văd cum ei s-au năpustit asupra mea cu și mai mare înverșunare decât au făcut-o până acum, cu consecvență, de cca 10 ani. Eu, însă, m-am schimbat și dacă altădată, la împroșcări cu noroi ca cele de care am parte acum, răspundeam cu cuvinte aspre, acum le receptez calm, cu zâmbetul pe buze, contând pe judecata divină, împăcat cu mine însumi“, spune Nicolae Robu.