Nicolae Robu cere anchetarea lui Dominic Fritz de către DNA în scandalul amenzii de la Colterm

Nicolae Robu cere anchetarea lui Dominic Fritz de către DNA în scandalul amenzii de la Colterm

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu cere anchetarea lui Dominic Fritz de către DNA după amenda de peste 20 milioane de euro primită de Colterm, societatea de termificare pentru că nu a achiziționat certificatele CO2. Mai mult, Robu spune că certificatele trebuie cumpărate chiar dacă a fost dată amenda.

7 LUNI, DOAR, I-AU TREBUIT ACESTUI INDIVID, PE NUME FRITZ DOMINIC SAMUEL, pentru a crea Timișoarei un prejudiciu de peste 20 milioane euro!

CER PUBLIC DNA să se autosesizeze și să cerceteze toate fărădelegile acestui personaj, sfidător la adresa noastră, ca timișoreni, a noastră ca popor și a României ca stat (vă reamintesc neobrăzarea lui de a afirma că deși e neamț, “e neamț în România”, prin urmare -în traducere liberă-, să nu avem pretenții de la el, doar în România se știe că nu se poate face nimic; și vă reamintesc și că a avut tupeul să eludeze cerințele legii române și normelor europene, deopotrivă, privitoare candidaturile la alegerile locale, strecurându-și candidatura prin declarații în fals și uz se fals!).

Iată că ceea ce eu anunțam că se va întâmpla, prin postarea mea Facebook de acum 4 zile, s-a întâmplat: COLTERM a primit amendă de peste 20 milioane euro pt că n-a achiziționat în termen cele 270.000 de certificate CO2!

Menționez că obligația rămâne, cu un nou termen, iar dacă nici atunci nu va fi îndeplinită, vine o nouă amendă, iar după ea ridicarea dreptului de funcționare! Acești oameni ajunși în fruntea Timișoarei sunt de o incompetență nemaiîntâlnită în România ȘI AM MĂSURA CUVINTELOR! Uitați-vă la trecutul lor! Să ajungi la 38 de ani și vârful carierei tale să fie dirijarea unui cor de amatori și funcția de secretară a unui pensionar ce cu mulți ani înainte a fost Președinte este mai puțin decât… mă abțin, judecați fiecare. Dl Fritz a obținut voturile prin intoxicare și manipulare exploatând buna credință a timișorenilor!

Poate vă întrebați cum am procedat eu, mai ales că situațiile mele financiare au fost incomparabil mai grele decat cea lasata de mine “moștenire”.

Foarte simplu: pt că nu aveam cum să pun banii jos, cum se cere pe bursă, o sumă atât de mare fiindu-ne imposibil să o avem ca lichiditate, noi aprobam în fiecare an în CL, în timp util, asumarea de către Primărie a plății ei în 6 rate, iar în rate, găseam vânzător, cum a existat și în acest an! Fostul director Șerpe a făcut înșiințarea de rigoare în luna martie!

Concluzie: DNA trebuie să intre în acțiune! 20 de milioane euro nu sunt o sumă de joacă! Banii trebuie recuperați de la vinovați, iar vinovatul principal este dl Fritz, că nu a convocat sedința de CL omoloagă celor convocate de mine și nici măcar nu a elaborat proiectul de HCL omolog celor pe care le elaboram eu! Acest personaj mai are și tupeul să susțină că certificatele trebuiau cumpărate anul trecut! TOT CE SUSȚIN EU ESTE VERIFICABIL, STIMAȚI TIMIȘORENI! Cum își poate cineva închipui că aș cere eu DNA să cerceteze speța dacă aș avea cea mai mică vină?! Ieșiți, vă rog, din vrajă! Pt binele orașului nostru și al fiecăruia dintre noi! Pașii înapoi făcuți de oraș sunt și-așa mari și mulți! Numai prin îndepărtarea acestui personaj adevărat pericol public, putem stopa dezastrul!

Revenim la Colterm: în situația creată, este greu de imaginat cum ar putea ea scăpa de faliment! Eu suspectez că suntem în fața infracțiunii de bancrută frauduloasă, pt că se vorbea de câteva luni în târg că unii creditori au pus ochii pe cele 50 ha de teren foarte valoros deținute de Colterm!

Consecința falimentului: rămânerea a 60.000 de familii fără căldură și apă caldă! Apoi, presupunând că toate acestea vor reuși să-și monteze centrale de apartament, adăugându-le pe acestea la cele deja existente -mă refer strict la blocuri, nu la case!- se ajunge la depășirea clară a pragului critic de poluare cu noxe în concentrație mare extrem de periculoase, stimulatoare a unor boli grave, după cum arată studiile specialiștilor (insist: ale specialiștilor, nu ale mele, eu nu sunt specialist în acest domeniu).

Mai trebuie avut în vedere că s-au investit sute de milioane la Colterm în retehnologizare -vreo 250 – 300 milioane lei fonduri europene!- și am lăsat cca 150 milioane lei fonduri europene aprobate pt o nouă etapă de retehnologizare! Pt toate acestea, dl Fritz trebuie să răspundă, cum trebuie să răspundă și pt falsurile în acte publice și uzul de fals conex lor, în baza cărora exercită funcția de Primar!

P.S. Am citit declarațiile acestui adevărat Pinochio! Minte cum respiră! Pt cunoscători e f lumpede că omul nici măcar nu știe ce bani, cu ce titlu și câți poate da Primăria Colterm-ului, presupunând că ar avea la discreție!”, a scris pe pagina sa de Facebook, Nicolae Robu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *