Nicolae Robu, Călin Dobra şi Marinel Pirtea protestează faţă de “golănia” la care a fost supusă RCM Timişoara

Nicolae Robu, Călin Dobra şi Marinel Pirtea protestează faţă de “golănia” la care a fost supusă RCM Timişoara

- in Actualitate, Sport
0

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, Marinel Pirtea, rectorul Universităţii de Vest Timişoara, şi Călin Dobra, vicepreşedintele CJ Timiş, protestează faţă de tratamentul umilitor la care a fost supusăechipa de rugby RCM Timișoara, sâmbătă 6 septembrie. Ei au cerut ca poliţia să îi găsească pe vinovaţi, iar Federaţia de Rugby să decidă rejucarea meciului.

„Cineva a fost atât de ticălos, încât să smulgă filele din vizele medicale, să le ia dreptul la joc acelor jucători. Suntem nemulţumiţi de cum a reacţionat federaţia la un eveniment cu totul excepţional, aşa cum a fost sâmbătă. Poliţia să îi găsească pe vinovaţi. Un meci se joacă pe teren, nu rupând filele din viza medicală a jucătorilor”, a fost mesajul de protest al primarului Robu.

„Suntem solidari cu sportul de performanţă. CJT, Primăria Timişoara şi UVT mereu s-au implicat în susţinerea sportului de performanţă. Federaţia să ia măsurile ce se cuvin în asemenea cazuri, fiindcă aşa hoţie la drumul mare cum a fost sâmbătă nu îmi amintesc să se fi întâmplat. Poliţia să îşi facă treaba şi să îi identifice pe vinovaţi”, a declarat Călin Dobra.

„E un mesaj de solidaritate al unor instituţii –Primăria Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Universitatea de Vest Timişoara. Vrem să adunăm în jurul nostru pe cei care iubesc fair-play-ul. Poliţia trebuie să îi identifice pe vinovaţi, iar Federaţia Română de Rugby să acorde egalitate de şanse echipei din Timişoara. Sâmbătă seara, golănia a învins. Federaţia e cea care trebuia să zică: „Nu!” unor asemenea practici şi să se rejoace meciul”, a subliniat Pirtea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *