Primarul Nicolae Robu: Am incredere ca Guvernul PNL va finanta realizarea Salii Polivalente

Primarul Nicolae Robu: Am incredere ca Guvernul PNL va finanta realizarea Salii Polivalente

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri
0

Primarul Nicolae Robu este optimist în ceea ce privește realizarea unei Săli Polivalente la Timișoara, cu 16.000 de locuri. Primarul Timișoarei a declarat, astăzi, că a vorbit cu noul ministru al Dezvoltării despre acest proiect și este convins că guvernul PNL va aloca fondurile necesare astfel încât obiectivul să prindă viață.

Ieri am avut o discuție cu domnul ministru al Dezvoltării privind sala polivalentă. Evident că vom avea bani în bugetul de anul viitor pentru a se merge pe ceea ce trebuie făcut, pe preparativele în zona de proiectare în vederea execuției efective a lucrării și apoi să trecem la execuția efectivă. Sigur, trebuie parcurse licitațiile, Compania Națională de Investiții se ocupă de toate acestea. Noi ne-am mișcat repede și am încredere în Guvernul PNL că va alimenta cu bani acest proiect major al Timișoarei și pot spune un proiect major al României, până la urmă, având în vedere că Timișoara va reprezenta România din postură de Capitală Europeană Culturală în 2021. În prima parte a anului viitor se scoate proiectarea la licitație, de îndată ce va fi bugetul stabilit. Nu exclud să nu fie nevoie să se aștepte aprobarea Legii bugetului“, a spus primarul Nicolae Robu.

Conform edilului-șef, sunt șanse foarte mici ca sala polivalentă să fie finalizată în anul 2021, când Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană.

Cel mai probabil în 2021 nu va fi gata sala polivalentă. De început, sigur vor începe lucrările. Eu sunt convins că vor începe lucrările până atunci, iar la asemenea proiecte nu pot să vină firme neserioase“, consideră Robu.