Nicolae Oprea, Georgică Cornu, Marcel Mihoc sunt numele grele care intră în lupta pentru CJ Timiș de la Partidul Ecologist Roman

Nicolae Oprea, Georgică Cornu, Marcel Mihoc sunt numele grele care intră în lupta pentru CJ Timiș de la Partidul Ecologist Roman

Ecologiștii din Timiș vor să intre în Consiliul Județean, dar și în primării din județ. Nu vor funcții de conducere, dar vor consilieri județeni. Astfel că, pe prima poziție pe lista de consilieri județenei este actualul vicepreședinte al CJT, Nicolae Oprea, urmat de Mihaela Sîrbu care candidează și pentru funcția de primar al Moraviței. Urmează Georgică Cornu, președintele CCIAT, care a intrat pentru prima dată în politică. Pe lista de consilieri județeni este și președintele PER Timiș, Marcel Mihoc. Prezentarea oficială a candidaților a avut loc, miercuri 26 august, în aer liber, la Pădurea Verde.

“Avem 32 de UAT-uri pregătite unde candidează șapte persoane pentru posturile de primar și consilieri locali. Avem o listă la Consiliul Județean, listă unde pe locul întâi se află colegul meu Nicolae Oprea, pe doi Mihaela Sîrbu, pe locul trei Georgică Cornu și pe locul patru subsemnatul și o echipă de candidați la primăriile din județul Timiș. Partidul Ecologist Român este un partid tânăr, un partid care are speranțe mari în județul Timiș și un partid care probabil va face surprize, dacă nu acum, atunci într-un viitor foarte, foarte apropiat”, a spus Marcel Mihoc, președinte PER Timiș.

Nicolae Oprea actual vicepreședinte CJT din partea UNPR, candidează pentru funcția de consilier județean. ”Sincer să fiu sunt sătul de politică, de la 1 iunie 1990 și până astăzi. Am pornit prin a-l ajuta pe prietenul meu Mihoc să înființeze două-trei organizații. Am ajuns la mai multe pe care le-am organizat și când să se întocmească, iată ne-am pomenit să facem și o echipă pentru Consiliul Județean. Pretențiile noastre sigur că nu sunt foarte mari sau exagerate. Nu am pus candidat de președinte la Consiliul Județean, noi suntem mai modești, fiind un partid tânăr. Au fost oameni mai ales din mediul rural sau din producția alimentară care mi-au cerut să continui pentru a duce la bun sfârșit proiectele pe care le avem. Pentru asta trebuie să fiu între cei 36 de consilieri județeni, așa că trebuia să candidez fie dintr-un partid, fie independent. După cum se știe de 30 de ani nu a reușit niciun independent să ajungă în această funcție în județul Timiș și singura formațiune care mi-a făcut o ofertă pentru a merge pe o listă a fost Partidul Ecologist. Sper să fiu o voce a nemulțumirilor și nu numai a agricultorilor din mediul rural. Ce vom reuși, ce nu vom reuși… asta numai electoratul poate să spună. Sperăm ca până la urmă omul să învingă, pentru că administrația nu se face cu doctrine, administrația se face cu oameni”, spune Nicolae Oprea.

Omul de afaceri, Georgică Cornu a intrat în politică și spune că va lupta pentru interesul timișenilor. „N-am făcut politică, nu sunt un traseist, nu m-au preluat dintr-un alt partid, pur și simplu intrând în contact cu domnul Mihoc din alte interese personale, m-a rugat și mi-a propus să candidez pe o funcție de consilier județean din partea PER. Am stat, m-am gândit și am acceptat acest lucru. De ce am acceptat? În primul rând pentru că în calitate de om de afaceri am prins la putere toate partidele. Am prins PSD-ul, când erau alegerile ne rugam eu și colegii mei să îi schimbe că sunt hoți și nu se mai poate. Au venit pedeliștii, au dus șmecheria și hoția la perfecțiune. Sigur că pe unde am lucrat am avut și peneliști… tot cam aceiași, s-au schimbat între ei. De fapt, politica în România s-a transformat în găști de partid, care se unesc într-o parte sau alta în funcție de interesele pe care le au, interese care niciodată nu converg cu interesele oamenilor de rând, cu interesele românilor. Acesta a fost motivul care m-a determinat să fac această încercare. O fac cu cele mai bune gânduri, cu promisiunea că, dacă voi fi ales voi lupta pentru interesul timișorenilor, al oamenilor de afaceri și al locuitorilor județului Timiș. Deci singurii asociați pe care îi voi avea în activitatea mea vor fi locuitorii Timișoarei, ai județului Timiș și oamenii de afaceri”, a spus Georgică Cornu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *