Nici o zi fără capturi de etnobotanice la Timișoara

Nici o zi fără capturi de etnobotanice la Timișoara

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
0

O nouă zi, noi tineri prinși cu etnobtanice la Timișoara. De data aceasta tinerii încercau să ascundă plicruile cu etnobotanice sub ușa unui garaj.

Astfel că, polițiștii locali aflați în patrulare au prins ieri după-amiază, pe Calea Bogdăneștilor, trei persoane care aveau asupra lor substanțe interzise din categoria etnobotanicelor. Oamenii legii i-au observant pe cei trei deoarece aveau un comportament suspect, unul dintre tineri încercând să fugă la vederea patrulei de polițiști locali după ce a ieșit din curtea unui imobil de pe Calea Bogdăneștilor și s-a îndreptat în grabă spre tramvaiul 5.

“Mai mult, cel în cauză a încercat să ascundă două plicuri conținând fragmente vegetale sub ușa unui garaj din zonă. S-a trecut la legitimarea celor trei, stabilindu-se că se numesc G.O., de 16 ani, cu domiciliul în Iecea Mare, P.C., de 20 de ani, din Checea, și N.A., de 23 de ani, din Cenei. De altfel, ultimul dintre ei este cel care a încercat să ascundă plicurile cu substanțe interzise, afirmând că le-a cumpărat cu scopul de a le consuma împreună cu ceilalți doi”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Cei în cauză au fost predați pentru continuarea cercetărilor polițiștilor de la Secția 4.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *