Nebunie pe tramvaiul 4! Tânăr din Timișoara înarmat până în dinți de frică să nu ia bătaie

Nebunie pe tramvaiul 4! Tânăr din Timișoara înarmat până în dinți de frică să nu ia bătaie

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii locali aflați în patrulare, joi seara, împreună cu controlorii Societății de Transport Public Timișoara, au luat măsuri în cazul unei persoane al cărei comportament putea degenera în orice moment.

Mai exact, în timp ce se aflau în stația de tramvai 3 August 1919, pe sensul de mers înspre Piața Traian, imediat după coborârea din tramvaiul 4, au observat un bărbat care s-a îndreptat brusc, cu pumnul strâns și un cui de mari dimensiuni între degete spre una din controloarele STPT. Imediat polițiștii locali au îndepărtat persoana în cauză și au trecut la legitimarea acesteia, stabilind că este un tânăr de 31 de ani, cu domiciliul în Timișoara. La controlul corporal efectuat conform legislației în vigoare, asupra bărbatului s-a mai găsit un baston telescopic metalic și un ciocan. Acesta a declarat că avea asupra sa obiectele respective deoarece ”mi-am luat mulți pumni în față de la oameni”. Bărbatul a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port ilegal de arme albe.