Ne vom topi de cald în următoarele zile, la Timișoara. Meteorologii anunță și temperaturi de 39 de grade Celsius, la umbră, în orașul de pe Bega. În aceste condiții, primăria a luat decizia de a deschide patru puncte de prim ajutor pe perioada caniculei.
Aceste puncte vor funcționa începând de miercuri, 12 iulie. Primăria Timișoara asigură aprovizionarea cu apă îmbuteliată, iar Direcția de Sănătate Publică Timiș pune la dispoziție personalul sanitar.
Punctele de prim ajutor vor fi amplasate în interiorul următoarelor locații: Opera Română Timișoara, Agenda de Bilete, str. Mărășești, nr. 2; Oficiul Poștal nr. 5, ghișeul nr. l, str. 1 Decembrie, nr. 90; Piața Agroalimentară Iosefin. Punctele funcționează zilnic, între orele 11.00 – 17.00, în spații climatizate.
„Primăria Municipiului Timișoara cooperează cu Direcția de Sănătate Publică Timiș și Societatea Română de Cruce Roșie – Filiala Timiș pentru stabilirea modalităților de intervenție în caz de caniculă. Pe lângă distribuirea apei potabile, în perioadele de cod portocaliu și roșu se asigură, la nevoie, și asistență medicală”, a informat Primăria Timișoara.
Medicii ne recomandă ca pe timpul caniculei să luăm mai multe măsuri pentru a ne proteja sănătatea.
„Efectuați deplasările în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice); evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00; purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare; beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici); mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică; evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare; evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală; nu consumaţi alcool (inclusiv bere) pentru că vă deshidratează; menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie; nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme; cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră; creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului; dacă suferiți de diferite afecţiunii, continuați tratamentul, conform indicaţiilor medicului”, ne recomandă medicii.