Mobilizare uriașă de forțe în vestul țării pentru găsirea unui minor care a anunțat că a fost răpit

Mobilizare uriașă de forțe în vestul țării pentru găsirea unui minor care a anunțat că a fost răpit

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
0

Mobilizare uriașă de forțe într-un oraș din vestul țării, după ce un băiat a sunat la 112 pentru a anunța că a fost răpit, luni, 5 august, seara. În total, peste 120 de polițiști și jandarmi din județul Hunedoara l-au căutat pe minor ore în șir, imediat după primirea apelului. În final, totul s-a dovedit o farsă.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, apelul la 112 a fost primit aseară, la ora 21.49, o persoană reclamând că a fost “răpită” din orașul Deva, din fața spitalului, de către persoane necunoscute, care i-ar fi oferit 50 de lei, după care l-ar fi luat cu un autoturism de teren sau tip dubă, cu care l-ar fi dus la o cabană amplasată într-o pădure. Apelantul a precizat că ar avea vârsta de 15 ani, însă nu a putut furniza alte detalii cu privire la identitatea persoanelor care l-ar fi „răpit” și nici cu privire la zona în care se află. Operatorul 112 nu a putut obține alte date de interes pentru anchetă, întrucât apelantul a întrerupt convorbirea, afirmând că se apropie cineva.

Ca urmare a sesizării, s-a constituit, de îndată, o echipă complexă, coordonată de către conducerea inspectoratului, formată din specialiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Poliției Municipiului Deva, ai Poliției Municipiului Brad și ai Biroului de Analiză a Informaţiei Hunedoara. Poliţiştii au declanşat, îndată după primirea apelului de urgenţă, activități specifice căutării de minori, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal. Peste 120 de polițiști şi jandarmi au efectuat, încă din cursul nopţii trecute, activităţi investigative şi de căutare în teren, în zona municipiului Brad (indicată de mijloacele tehnice ca zonă din care ar fi fost efectuat apelul telefonic)”, a arătat IPJ Hunedoara.

În final, marți, 6 august, poliţiştii au reuşit identificarea unui minor în vârstă de 16 ani, din orașul Brad, asupra căruia a fost găsit telefonul mobil de la care s-a efectuat apelul telefonic. Minorul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Brad pentru audieri, din primele cercetări poliţiştii stabilind că cele relatate de acesta prin apelul de urgenţă nu corespund realităţii.