Mitropolia Banatului vine în sprijinul Asociației „Salvați copiii”, filiala Timișoara, care sprijină copiii bolnavi sau sărmani. Astfel, Arhiepiscopia Timișoarei informează că a început o campanie destinată strângerii de fonduri pentru acest ONG, cu binecuvântarea mitropolitului Banatului, ÎPS Ioan Selejan.
”Prima acțiune concretă din cadrul acestei campanii umanitare, sprijinită de Arhiepiscopia Timișoarei, s-a derulat duminică, 07 februarie a.c., la catedrala mitropolitană din Timișoara și s-a finalizat cu colectarea unei sume apreciabile, care va fi virată de către Centrul eparhial în contul asociației „Salvați copiii”. În săptămânile care urmează, cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, campania pentru strângerea de fonduri se extinde la nivelul protopopiatelor și al parohiilor din eparhia noastră, așa încât, înainte de Postul Învierii Domnului, să sprijinim efortul medicilor și al tuturor celor care, cu dăruire și cu multă jertfă, diriguiesc activitățile Asociației „Salvați copiii” și să fim de folos, cu bănuții donați, copiilor bolnavi, traficați, săraci, fără părinți, care au nevoie de dragostea și ajutorul nostru, și pe care îi purtăm în rugăciunile ce le înălțăm către bunul Dumnezeu”, a transmis Arhiepiscopia Timișoarei.
Reprezentanții instituției au ținut și să le mulțumească celor care au donat deja pentru a-i sprijini pe copiii nevoiași, astfel încât să poată avea o viață mai bună.