Minune într-o localitate din Timiș. După ce au fost amăgiți de nenumărate ori, mai ales în ultimii ani, până la urmă și drumul ce leagă comunele lor a văzut asfaltul. Drumul era un chin pentru cei care se deplasau pe ruta Bucovăț-Moșnița Nouă. La cea mai mică ploaie drumul de pământ devenea impracticabil. Drumul are 4 kilometri și a costat 5,5 milioane lei. Lucrările au durat cinci luni. La inaugurare au fost prezenți președintele CJ Timiș Titu Bojin, vicepreședintele Florian Zanfir, dar și cei doi primari de beneficiază de drum: Ioan Sorincău, Moșnița Nouă și Tiberiu Jivan, primarul de Bucovăț.
“Sunt patru kilometri care leagă comuna Bucovăț de comuna Moșnița Nouă, implicit de Timișoara. De la Bucovăț se poate ajunge spre Bazoșu Nou, pe un drum de trei kilometri. Bucovățul poate fi una dintre localitățile interesante pentru ceea ce înseamnă viitorul imobiliar, din punct de vedere al posibilității ca autostrada care că ar urma să se construiască. Pe teritoriul Bucovățului era drum de piatră, iar de la marginea comunei era drum de pământ, care în ultimul timp nu mai era așa folosit”, a spus Titu Bojin, președintele CJ Timiş.
“Drumul era necesar că pâinea caldă, dacă putem spune așa. Acest drum deschide în primul rând comună noatră către Timișoara, pe o altă variantă decât Remetea-Ghiroda-Timișoara, și anume Bucovăț -Moșnița. Acest drum pentru noi e o dezvoltare, un pas mare spre civilizație”, a declarat Tiberiu Jivan, primarul comunei Bucovăț.
„O dată scădem presiunea pe Calea Buziaşului şi, în al doilea rând, Şagul, Parţa, cartierul Soarelui, Calea Girocului, Calea Şagului, dacă reuşim să facem şi tronsonul de la Urseni la Giroc, vor avea un acces foarte facil la autostradă. Deci, pentru noi,chiar este foarte, foarte util acest drum. Vom încerca, pe lângă ceea ce face Consiliul Judeţean, pe buget local să realizăm anul viitor şi o legătură între Moşniţa Veche şi Ghiroda şi atunci va fi chiar foarte bine vascularizată zona”, a explicat Ioan Sorincău, edilul de Moșnița Nouă.