Minivacanță plină de intervenții pentru pompierii timișeni. Un singur incendiu provocat de o lumânare nesupravegheată

Minivacanță plină de intervenții pentru pompierii timișeni. Un singur incendiu provocat de o lumânare nesupravegheată

Minivacanță plină de intervenții pentru pompierii timișeni. Aceștia au fost solicitați la 271 de intervenții și misiuni specifice.

Astfel că, în acest sfârșit de săptămână, pompierii au intervenit pentru stingerea a șase incendii, au acordat primul ajutor medical și au asigurat măsurile PSI necesare la 11 accidente rutiere și au asigurat accesul echipajelor de intervenție prin deblocarea ușilor în patru cazuri. Cele mai multe intervenții au fost pe partea de acordare a primului ajutor medical, astfel echipajele SMURD asigurând răspunsul la un număr de 172 de solicitări.

Pe lângă intervențiile zilnice, pompierii din cadrul celor 7 subunități de intervenție, au desfășurat 59 de activități preventive. Rolul acestor activități a fost de a conștientiza populația cu privire la măsurile de prevenire atât a incendiilor, cât și a răspândirii virusului SARS CoV2. De asemenea, în Noaptea de Înviere, pompierii au asigurat măsurile pentru desfășurarea în condiții de siguranță a slujbelor religioase la bisericile și mănăstirile unde s-a înregistrat un aflux mare de persoane. Din fericire, slujbele religioase s-au desfășurat în siguranță, neînregistrându-se situații de urgență care să pună în pericol viața și siguranța participanților. În comparație cu anii trecuți, anul acesta, pe perioada Sărbătorilor Pascale a fost înregistrat un singur incendiu provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată într-un apartament de pe Calea Șagului din Timișoara. Din fericire, incendiul a fost observat la timp, iar intervenția rapidă a pompierilor a limitat extinderea incendiului, fiind înregistrate doar pagube materiale în apartamentul în care s-a produs incendiu“, transmite ISU Timiș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *