Ministrul Sănătății: Timișoara va avea un centru de politraumă până în anul 2023

Ministrul Sănătății: Timișoara va avea un centru de politraumă până în anul 2023

- in Actualitate, Locale, Sanatate, Stiri
0

Vești bune aduse de ministrul Sănătății miercuri, 9 octombrie, în timpul vizitei efectuate la Timișoara. Sorina Pintea a anunțat că până în anul 2023 în capitala Banatului se va construi de la zero un centru de mari arși, cu bani de la Banca Mondială. Încă trei astfel de centre ar urma să fie realizate și în alte două orașe din România. Și anume, două la București și unul la Târgu Mureș.

În aceste condiții, Compartimentul de Mari Arși din cadrul Casei Austria a Spitalului Județean Timișoara, inaugurat miercuri, 9 octombrie, în care pot fi tratați cinci pacienți, va fi transformat în centru de politraumă, la finalizarea lucrărilor la noul centru.

Marii arși nu vor fi tratați aici, la Casa Austria, decât până în anul 2023. Acest Centru de Mari Arși va deveni un Centru de Politraumă, iar marii arși vor fi tratați într-un nou centru. Este un program al Guvernului, cu bani de la Banca Mondială, pentru realizarea a patru centre de mari arși – două la București, unul la Timișoara și unul la Târgu Mureș. Proiectele acestor centre erau blocate și ele, dar echipa Băncii Mondiale din cadrul Ministerului Sănătății a deblocat și aceste proiecte“, a spus ministrul Sănătății.

Sorina Pintea susține că au fost deja semnate contractele privind realizarea proiectării, care ar urma să fie finalizată cel târziu în luna ianuarie a anului viitor. Astfel, chiar în trimestrul trei al anului viitor ar urma să înceapă efectiv lucrările la cele patru centre de mari arși. Termenul de execuție al lucrărilor va fi de 36 de luni.