Ministrul de Interne a trimis Corpul de Control la Timișoara, după ce userista Ana Munteanu a mers cu jandarmii într-un restaurant

Ministrul de Interne a trimis Corpul de Control la Timișoara, după ce userista Ana Munteanu a mers cu jandarmii într-un restaurant

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri
0

Despre scandalul provocat de userista Ana Munteanu, consilier local USR-PLUS, a aflat chiar și ministrul de Interne. Lucian Bode a decis să trimită Corpul de Control la Timișoara. Concret, urmează să se facă verificări la Prefectura Timiș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș și Poliția Timiș. Acest lucru a fost confirmat inclusiv de prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth.

Am înțeles că urmează să se deplaseze Corpul de Control. Una este un ordin, și alta este o sesizare. Pe toată perioada respectivă, în toată perioada de carantinare, cât și înainte, am făcut în mod repetat sesizări către organele de poliție și către organele jandarmeriei pentru a verifica anumite sesizări venite din partea cetățenilor. Într-adevăr, știu că s-a făcut o rezervare acolo, în acel restaurant, pentru persoane care nu erau cazate sau nu urmau să fie cazate. Am solicitat și pentru acel caz verificări din partea jandarmeriei. Am comunicat pe mai multe aspecte, acesta a fost unul dintre ele. Și dumneaei (n.r. Ana Munteanu) mi-a spus despre această rezervare„, a declarat Zoltan Nemeth.

Vă reamintim că Ana Munteanu a mers cu jandarmii într-un restaurant din Timișoara pentru a arăta că locația nu respectă regulile, și cu orașul în carantină, primește clienți pe bază de rezervare. Consiliera a recunoscut că persoanele care au făcut rezervarea erau „sub acoperire” și că ea îi cunoștea. Ana Munteanu a intrat în restaurant alături de jandarmi pentru a se asigura că cei patru “figuranți” nu vor fi amendați. De asemenea, descinderea consilierul local USR a spus că „totul a fost organizat la ordinul prefectului”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *