Mii de locuitori din Timis vor beneficia de Internet de mare viteza

Mii de locuitori din Timis vor beneficia de Internet de mare viteza

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu a venit la Timișoara, pentru a aduce o veste bună locuitorilor din județ. În cadrul a două proiecte derulate cu bani europeni, câteva mii de timișeni vor beneficia de Internet de mare viteză.

Ministrul Alexandru Petrescu a precizat că primul dintre proiecte se numește “RO-Net”, fiind lansat la sfârșitul lunii trecute, când a fost semnat actul de operaționalizare a primului lot. Din județul Timiș sunt incluse în program 17 localități. La nivel național este vorba de 715 comunități – sate, comune și două orașe mici care nu sunt conectate la Internet. “Proiectul este finalizat din punct de vedere al aportului Ministerului Comunicaţiilor. Există fibra optică deja conectată la aceste localităţi din judeţul Timiş și urmează ca, printr-un proces de selecţie, operatorii să folosească această infrastructură de fibră optică pentru a ajunge către aceste localităţi cu reţeaua de telecomunicaţii”, a spus Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Cel de-al doilea proiect derulat cu fonduri europene se numește “Next Generation Acces”, fiind incluse și 14 localități din județul Timiș, urmând a beneficia de Internet 2.515 gospodării. “Diferenţa faţă de RO-Net este că în timp ce RO-Net aduce reţeaua de telecomunicaţii central, într-un punct de distribuţie la nivelul comunităţii, Next Generation Acces aduce Internetul efectiv la nivelul gospodăriilor, îl aduce până la uşa beneficiarilor. La nivel naţional este vorba de 149.000 de gospodării care vor beneficia de Internet de mare viteză prin acest program”, a mai spus Petrescu.