Migranți prinși de polițiștii locali. Unde au fost găsiți aceștia

Migranți prinși de polițiștii locali. Unde au fost găsiți aceștia

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii locali au demarat mobilizare generală în privința cerșetorilor și oamenilor străzii care s-au aciuit în Timișoara. În această dimineață, la primele ore, a fost organizată o acțiune cu efective mărite în spatele clădirilor de birouri din Piața 700,  spre calea ferată care trece prin spatele Parcului Botanic.

Aici existau sesizări că s-ar ascunde în vegetație persoane fără adăpost care peste zi ies și cerșesc, creând disconfort trecătorilor. Astfel, în locația respectivă au fost depistate trei persoane, care au fost amendate pentru deșeurile strânse în jurul lor și depozitate în locația respectivă. Persoanele în cauză au fost predate centrului social de pe str. Telegrafului, iar locația urmează să fie igienizată de societatea de salubritate Retim SA. Tot la centrul de pe str. Telegrafului au fost predate ieri alte trei persoane depistate de polițiștii locali în Piața Dacia, în urma unei alte acțiuni organizate în sistem integrat în colaborare cu polițiștii de la Secția 4.

Se pare că printre oameni ai străzii a fost găsit și un grup de cinci migranți, cu vârste între 18 și 22 de ani, din Irak, fără documente asupra lor, fiind găsiți dormind tot în cursul zilei de ieri în Parcul Botanic. Cei în cauză au fost predați polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei. Cu două zile înainte, un grup de nouă bărbați din Pakistan, care dețineau documente de luare în evidență de către Oficiul Roman pentru Imigrări Giurgiu, a fost depistat tot în Parcul Botanic unde intenționau să își amenajeze adăpost peste noapte. Aceștia au fost conduși la Gara de Nord pentru a se deplasa către centrul în evidențele căruia se află.

„Poliția Locală Timișoara face din nou apel la cetățenii orașului să sesizeze la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 prezența cerșetorilor precum și locații în care aceștia își improvizează adăposturi pentru a se lua imediat măsurile legale în ceea ce-i privește. Totodată, Poliția Locală face apel la cetățeni să nu ofere bani cerșetorilor deoarece în acest fel atrag și alte persoane din aceeași categorie în Timișoara și îi mențin în stradă pe cei veniți deja aici, aspecte care nu fac decât să deterioreze imaginea Municipiului nostru”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.