Miercuri, are loc tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României, ediția 2019-2020

Miercuri, are loc tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României, ediția 2019-2020

- in Locale, Sport, Stiri
0

Casa Fotbalului găzduiește miercuri, 10 iunie, începând cu ora 11:00, tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României, ediția 2019-2020 -a informat Federația Română de Fotbal -FRF.

Evenimentul va putea fi urmărit live pe Facebook Cupa României, YouTube FRF TV și la Digi, Telekom și Look.

În conformitate cu prevederile articolului 30 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), la faza semifinalelor participă toate echipele calificate din faza sferturilor. Jocurile din cadrul semifinalelor se stabilesc prin tragere la sorți, echipele participante fiind repartizate, conform regulamentului, într-o singură urnă, astfel:
SC FC FCSB SA
ACS SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE
SC DINAMO 1948 SA
ACSM POLITEHNICA IAŞI

Se grupează echipele între ele, rezultând două jocuri, care se dispută în sistem tur-retur, prima echipă extrasă fiind organizatoarea jocului tur.

Cele două manșe ale semifinalelor Cupei României vor avea loc pe 24 iunie, respectiv 8 iulie. Programul complet va fi stabilit și comunicat ulterior pe site-ul frf.ro.

Partidele se vor desfăşura în conformitate cu prevederile articolului 30 din ROAF, “Organizarea şi programarea Cupei României”. La jocurile disputate în manşă dublă, dacă după disputarea celor două jocuri egalitatea se menţine (la puncte şi golaveraj), golurile marcate în deplasare contează dublu, fiind declarată câştigătoare echipa cu cel mai bun golaveraj. Dacă şi în aceste condiţii egalitatea persistă, se vor aplica prevederile art.30.9 din ROAF.

În conformitate cu decizia Comitetului Executiv din 27 mai 2020, până la finalul sezonului 2019-2020, echipele participante în Cupa României vor putea efectua 5 înlocuiri pe toată durata desfășurării jocului. Pentru a nu fi afectată cursivitatea jocului, acestea vor fi realizate în cel mult trei momente de întrerupere a partidei. În plus, cluburile participante în competiție pot înscrie în raportul arbitrului un număr maxim de 20 de jucători, cu obligația ca 8 dintre aceștia să fie jucători formați la nivel național.
Ca măsură de prevenție a răspândirii virusului SARS-CoV-2, la tragerea la sorți nu va fi permis accesul reprezentanților presei.