Microbuz şcolar cu nouă persoane lovit de o semiremorcă ajunsă pe contrasens

Microbuz şcolar cu nouă persoane lovit de o semiremorcă ajunsă pe contrasens

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Un microbuz şcolar în care se aflau nouă persoane a fost lovit luni, 22 august, de o semiremorcă tractată de un vehicul, care a pătruns pe contrasens, în afara localităţii Soceni din judeţul Caraş-Severin.

 “La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 41 de ani, din Mureș, a condus un ansamblu de vehicule pe DN 58, din direcția Reșița spre Caransebeș iar la km 30+900m, în afara localității Soceni,  nu a redus viteza într-o curbă la dreapta, semiremorca a pătruns pe contrasens, lovind cu partea lateral-stângă un microbuz în care se aflau nouă persoane”, spune purtatorul de cuvânt al IPJ, Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului microbuzului în vârstă de 57 de ani, din Reșița și a altor trei pasageri, aceștia fiind transportați la Spitalul Județean din Reșița pentru îngrijiri medicale. “În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, mai explică, Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Conform reper24.ro microbuzul transporta cadre didactice care se întorceau de la supravegherea examenului de Bacalaureat.

Sursa foto: www.clujust.ro

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *