Meteorologii ne atenționează! Secetă și temperaturi înalte în această vară

Meteorologii ne atenționează! Secetă și temperaturi înalte în această vară

- in Locale, Social, Stiri
0

Pentru lunile iunie, iulie și august meteorologii ne atenționează că vor fi tempraturi foarte mari și precipitații puține. Astfel, în iunie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de norma climatologică în regiunile nordice și centrale și mai ridicate în restul teritoriului. Precipitațiile totale lunare vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.

În iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât normal, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice și vestice. Cantitățile totale lunare de precipitații se vor situa sub mediile climatologice în toate regiunile, deficitul cel mai pronunțat fiind de așteptat în sud-est și sud.

În  august, temperaturile medii vor continua să se situeze peste norma climatologică, în cea mai mare parte a țării. Precipitațiile totale lunare vor fi deficitare în toate regiunile. Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, pentru lunile iunie, iulie și august. Acestea au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuția temperaturilor medii lunare, precum și distribuția cantităților lunare de precipitații, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *