Mesajul de Crăciun al eurodeputatei Maria Grapini

Mesajul de Crăciun al eurodeputatei Maria Grapini

- in Locale, Social, Stiri
0

Eurodeputata umanistă, Maria Grapini, mesaj de Crăciun: Le doresc românilor să păstreze acea parte din sufletul curat al unui copil care ne face să fim mai ințelegători, mai buni, mai iubitori și mai iertători! Vicepreședintele PPU (social-liberal), europarlamentarul Maria Grapini, a transmis milioanelor de români, din interiorul și din afara granitelor țării,  un mesaj emoționant cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun.

Sărbătoarea CrăciunuluiNașterea Domnului, a fost dintotdeauna, pentru mine și pentru familia mea, cea mai mare sărbătoare. Deși între Nașterea Domnului și Invierea Domnului, Sărbătorită de Paște, există multe alte sărbători creștine pe care am învățat, din familia mea, să le păstrez și să le respect, pentru mine, Crăciunul este ceva special. De mic copil, așteptam fulgii de zăpadă. În acea perioadă, în zona în care m-am născut, iarna era mai aspră, dar pentru noi, pentru copii, era extraordinar de frumos. Nu aveam brad pentru că așa era la țară, mai ales în familiile sărace, în schimb bucuria Crăciunului, colindele, ne umpleau sufletul. Să nu uităm niciodată că o colindă este ceva unic, ea, de altfel, trebuie cântată de fiecare, chiar dacă o cântăm doar acasă, în familie. Sigur, noi, copiii, mergeam din casă în casă, cu colinda, după aceea cu Plugușorul, de Anul Nou. Colinda îți dă, de fapt, o atmosferă unică. O poți asculta cântată de altcineva, dar murmuratul unei colinde îți dă o pace sufletească aparte. De aceea, în preajma Crăciunului, în ajunul Crăciunului, vreau să adresez tuturor românilor, sănătate, pace, liniște sufletească și bucurie. Să ne bucurăm de zilele de Crăciun, să fim cu bucuria în suflet, pentru că, da, avem înca un Crăciun pe care-l putem petrece alături de cei dragi, chiar dacă am traversat un an greu, al doilea an în care nu am putut să ducem o viață normală, ca înainte de pandemie. Dar faptul că Dumnezeu ne-a dat Sănătate și, ca atare, putem petrece încă un Crăciun împreună înseamnă foarte mult. Și, în primul rând, ar trebui să-I mulțumim pentru tot ceea ce avem și să ne bucurăm de fiecare clipă petrecută împreună cu cei dragi!

Le doresc tuturor românilor să aiba pace sufletească, să aibă puterea de a se bucura și de a uita toate lucrurile urâte și să păstreze acea parte din sufletul curat al unui copil care ne face să fim mai înțelegători, mai buni, mai iubitori, mai iertători.

Crăciun Fericit, tuturor românilor! Deși foarta multă lume se întreabă: cum adică Crăciun Fericit? în contextul în care fericirea este greu de definit, faptul că putem să fim alături de cei dragi, faptul că putem să ne punem și să împodobim o crenguță de brad sau un brad, faptul că putem să ascultăm o colindă și, nu în ultimul rând, faptul că ne putem întoarce înapoi, la obiceiurile din strămoși, reprezintă extrem de mult. Câtă bucurie se acumuleaza în sufletul nostru când vedem copiii, în special pe cei din mediul rural, care merg cu colinda îmbrăcați atât de frumos, în costume populare!

Aceasta este viața, până la urmă, și cred că trebuie să dăm uitării lucrurile rele din acest an și să dea Dumnezeu ca anul viitor libertatea noastră de mișcare să fie mai mare, dar și bunăstarea.

Trebuie însă ca fiecare dintre noi să fim mai bun, să ne întoarcem cu fața către Dumnezeu și să acționam cu credință, cu dreptate și cu multă implicare.

Doresc, înca o dată, tuturor românilor, din interiorul și din afara granițelor țării, un Crăciun Fericit, să fiți sănătosi, împreună cu familiile voastre, și să ne auzim în vremuri mai bune, anul viitor. La mulți ani!”, a precizat, în mesajul său, europarlamentarul umanist, Maria Grapini.

G. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *